Înapoi

Dezvoltarea profesională și beneficiile sale pentru o carieră de succes

  • Reading time:16 min. de citit
În prezent, vizionați Dezvoltarea profesională și beneficiile sale pentru o carieră de succes

Dezvoltarea profesională poate fi secretul unei cariere de succes dacă știi cum să profiți la maxim de beneficiile sale. Un plan bine pus la punct se poate dovedi mai util decât crezi, fie că îți dorești să-ți schimbi jobul și vrei să fii mai bine pregătit, fie că îți dorești o promovare la actualul loc de muncă. Prin activități de dezvoltare profesională vei obține claritate și perspectivă și îți vei atinge obiectivele eficient. 

Vei afla din acest articol ce înseamnă dezvoltarea profesională și cum se aplică în practică, cum să îți pregătești un plan de dezvoltare profesională astfel încât să aibă un impact relevant în cariera ta, precum și felul în care setarea unor obiective se va reflecta în munca ta de zi cu zi.

Cuprins:

  1. Dezvoltarea profesională – de la teorie la practică 

1.1. Ce înseamnă dezvoltarea profesională?

1.2. Tipuri de dezvoltare profesională 

  1. Planul de dezvoltare profesională

2.1. Ce înseamnă un plan de dezvoltare profesională? 

2.2. Beneficiile unui astfel de plan pentru cariera ta 

  1. Importanța stabilirii obiectivelor de dezvoltare profesionale

3.1. Cum te ajută obiectivele de dezvoltare profesională în carieră

3.2. Sfaturi practice pentru stabilirea obiectivelor

1. Dezvoltarea profesională – de la teorie la practică

Dezvoltarea profesională se referă la tot spectrul de activități de formare, certificare și educație pe care un profesionist le face pe parcursul carierei sale. De la studiile universitare, certificări profesioniste sau programe de formare online până la consultanță, mentorat și coaching, acest tip de activități de dezvoltare profesională pot avea un impact major asupra ascensiunii tale profesionale.

Dezvoltarea profesională – de la teorie la practică
Dezvoltarea profesională – de la teorie la practică

1.1. Ce înseamnă dezvoltarea profesională?

Scopul dezvoltării profesionale este de a te ajuta să-ți gestionezi procesul de învățare și creștere pe parcursul carierei. Spre deosebire de dezvoltarea personală, cea profesională îți va dezvolta cunoștințele și aptitudinile actuale, te va ajuta să-ți atingi obiectivele de carieră și îți va spori credibilitatea în mediul tău de lucru. 

Sunt multe domenii în care conceptul de învățare continuă și dezvoltarea profesională fac parte din limbajul curent. Orice profesionist de excepție va căuta în fiecare zi să învețe lucruri noi, să-și perfecționeze abilitățile, să se dezvolte personal. Cea mai bună modalitate de a te asigura că profiți la maximum de tot ce înseamnă dezvoltare profesională este să ai un plan. Indiferent că vrei să obții o certificare, să câștigi mai multă încredere în tine sau că vrei să-ți dezvolți abilitățile tehnice, este important să ai o planificare clară și eficientă. 

Tipuri de dezvoltare profesională
Tipuri de dezvoltare profesională

1.2. Tipuri de dezvoltare profesională

Există multe moduri prin care poți continua să îți dezvolți abilitățile profesionale. Mai jos găsești câteva exemple de diferite forme de dezvoltare profesională:

  • Educație continuă prin înscrierea la programe formale de licență, masterat, cursuri de dezvoltare profesională sau ateliere sau prin obținerea de certificate sau alte acreditări prin programe educaționale. 
  • Afilierea la organizații profesionale prin participarea la întâlniri, conferințe și ateliere locale, regionale, naționale și internaționale sponsorizate de organizații profesionale.
  • Cursuri de autoformare. De la lecturi independente până la cursuri online, acest tip de dezvoltare profesională este la îndemână și poate ajuta foarte mult în formarea ta. 
  • Evenimente de networking. Interacționând cu alte persoane care lucrează în roluri similare poți obține idei noi și poți împărtăși soluții la provocările din munca ta. Acest schimb de experiențe poate fi o modalitate foarte eficientă să crești din punct de vedere profesional. 
  • Mentorat & coaching. Poți opta pentru una dintre aceste variante pentru a învăța lucruri noi de la oameni specializați în dezvoltare profesională. Acest tip de activități pot fi cu atât mai utile dacă te îndrepți spre o schimbare a domeniului de lucru.
5
Planul de dezvoltare profesională

2. Planul de dezvoltare profesională

Unul dintre cele mai eficiente lucruri pe care le poți face ca să crești și să înveți este să realizezi un plan profesional cu ajutorul căruia să îți oferi instrumentele necesare pentru a fi un profesionist desăvârșit. 

6
Ce înseamnă un plan de dezvoltare profesională?

2.1. Ce înseamnă un plan de dezvoltare profesională?

Planul de dezvoltare profesională este un document care rezumă obiectivele pe care vrei să le atingi în legătură cu dezvoltarea personală, educațională și în carieră. Investind timp și energie într-un astfel de plan vei putea planifica și revizui parcursul tău profesional. 

Practic, un plan de dezvoltare profesională este o listă de pași pentru atingerea obiectivelor tale în carieră. Acest tip de document te va ajuta să ai o perspectivă specifică asupra modului în care îți poți atinge visurile profesionale. Elaborarea unui plan de dezvoltare profesională se poate dovedi deosebit de utilă în căutarea unui nou loc de muncă. 

Poți folosi un simplu document pentru a începe un plan de dezvoltare profesională, fie un blank, fie un tabel structurat cu rânduri și coloane. Folosește un format care te poate ajuta să te gândești metodic la viitorul tău profesional și la obiectivele de care ai nevoie pentru a atinge acea viziune. Acest document ar trebui să fie o referință continuă și ar trebui să-l actualizezi de fiecare dată când atingi repere importante. Actualizarea regulată a planului îți va permite să stabilești noi obiective care te ajută să te dezvolți ca profesionist și ca individ.

Pentru a crea un plan de dezvoltare profesională detaliat poți urma acești pași:

  • auto-evaluare (punctul profesional în care te afli în acest moment)
  • obiective (ce scopuri profesionale vrei să atingi) 
  • strategii (în cel fel vei îndeplini obiectivele tale)
  • resurse (tipuri de surse de care vei avea nevoie și cum le vei obține)
  • program (o încadrare temporală pentru atingerea obiectivelor)
7
Beneficiile unui plan de dezvoltare profesională pentru cariera ta

2.2. Beneficiile unui plan de dezvoltare profesională pentru cariera ta

Un studiu realizat de specialiștii de la Universitatea Harvard a demonstrat faptul că cei care și-au stabilit obiective și le-au notat au avut mult mai mult succes decât cei care nu au avut un plan de dezvoltare. Mai exact, studiul a arătat că cele trei procente dintre absolvenții de MBA care și-au notat obiective clare și specifice (cum ar fi un plan de dezvoltare profesională) au avut venit venituri de 10 ori mai mari decât ceilalți 97% la un loc.

În mod clar, este benefic să ai un plan scris de dezvoltare profesională. În orice demers, să știi ce vrei este primul pas pentru a-l obține. Un plan te va ajuta să îți dai seama cum să faci mai mult din ceea ce îți place și ceea ce te pricepi. Vei putea să identifici abilități pe care trebuie să le dezvolți pentru a avansa în carieră, precum și să stabilești pașii necesari. 

Dezvoltarea profesională îți va extinde baza de cunoștințe și îți va spori astfel încrederea și credibilitatea. Astfel, va crește potențialul de câștig și capacitatea de angajare. Dacă ești în căutarea unui job nou, prin definirea obiectivelor tale într-un plan poți avea o înțelegere reală a modului în care vrei să navighezi prin procesul de căutare și interviu. 

8
Importanța stabilirii obiectivelor de dezvoltare profesionale

3. Importanța stabilirii obiectivelor de dezvoltare profesionale

Dezvoltarea profesională poate deschide ușa către schimbări viitoare în carieră. Pentru profesioniștii care doresc să facă o schimbare completă a direcției profesionale sau să evolueze în industria lor, noile abilități dobândite prin activități de dezvoltare profesională ar putea fi esențiale pentru a deschide noi uși în domeniul lor sau pentru a trece la un nou domeniu de activitate.

9
SMART Goals

3.1. Cum te ajută obiectivele de dezvoltare profesională în carieră

Obiectivele pentru dezvoltarea carierei sunt menite să-ți îmbunătățească abilitățilele și motivația. Vei putea combina interesele personale cu obiectivele de performanță pentru a obține succesul la locul de muncă. Obiectivele de dezvoltare profesională îți pot face munca de zi cu zi mai ușoară pe măsură ce devii mai rapid și mai productiv pe baza a ceea ce înveți. 

Pe măsură ce îți stabilești obiectivele de carieră, este important să te uiți mai întâi la obiectivul pe termen lung și apoi să te concentrezi pe pașii mai mici, pe termen scurt. Astfel, identificarea unui obiectiv complex este primul pas pe care îl poți face în planul de dezvoltare profesională. Obiectivele se încadrează de obicei în două categorii: productivitate și dezvoltare personală. Apoi, schițează obiectivele pe termen scurt și alege activități care să stimuleze o schimbare pozitivă a comportamentului. Asigură-te că acestea sunt sarcini pe care să le poți face în mod regulat și că acestea nu vor necesita o schimbare drastică a rutinei tale. De obicei, este mai ușor să faci modificări mici, cum ar fi creșterea capacității de concentrare sau îmbunătățirea productivității.

Ideea de a stabili obiective poate fi copleșitoare, dar există câteva instrumente care să te ajute, metoda SMART fiind una dintre cele mai comune. Aceasta înseamnă că obiectivele trebuie să fie specifice, măsurabile, accesibile, relevante și încadrate în timp. Astfel, îți vei împărți ideile în etape mai mici care pot fi gestionate mai ușor și vei putea urmări progresul pe care îl faci.

10
Sfaturi practice pentru stabilirea obiectivelor

3.2. Sfaturi practice pentru stabilirea obiectivelor

Există multe metode pe care le poți urma pentru a stabili obiective clare și măsurabile pe care să le îndeplinești. Descoperă mai jos câteva idei practice pentru stabilirea unor obiective care să te ajute să progresezi în carieră și în viața personală:

  • Scrie întotdeauna obiectivele. Notarea obiectivelor tale pe hârtie te ajută să fii mai conștient de îndeplinirea acestora. Indiferent dacă obiectivele sunt mari sau mici, notează-le pe fiecare și asigură-te că îți vor fi la îndemână, ca reminder. 
  • Alege obiective care îți aduc bucurie. Ai nevoie de lucruri care să te pasioneze, pentru care să merite să depui un efort constant și la capătul cărora să poți simți satisfacție pentru munca depusă. 
  • Asigură-te că obiectivele sunt realizabile. De multe ori, oamenii tind să aleagă obiective mari și îndrăznețe. Nu înseamnă că nu este în regulă, dar e foarte important să poată fi realizabile într-o anumită perioadă de timp. Stabilește obiective realiste și asigură-te că dispui de resursele necesare pentru a le îndeplini. 
  • Prioritizează. Majoritatea obiectivelor tale ar trebui să fie provocatoare și bine încadrate într-o perioadă de timp. Tocmai de aceea, este recomandat să aloci un timp pentru finalizarea sarcinilor individuale pentru fiecare obiectiv. În acest fel, este mai ușor să te concentrezi pe câte un task în parte, decât să te preocupi de mai multe componente în același timp. Alocă timp pentru a finaliza sarcini individuale pentru fiecare obiectiv și vei simți că avansezi mai ușor. 
  • Ai răbdare cu tine. Pot exista momente în care nu îți atingi obiectivele sau în care trebuie să îți acorzi mai mult timp pentru îndeplinirea acestora. Este important să rămâi optimist în timpul procesului și să conștientizezi că ai de învățat din orice greșeală. Ai răbdare cu tine și cere ajutorul unui specialist dacă simți că te-ai blocat în acest proces de dezvoltare profesională. 
11
Lume profesionala

Lumea profesională devine din ce în ce mai competitivă și se schimbă constant, astfel încât dezvoltarea profesională și învățarea continuă sunt mai importante ca niciodată pentru a avea succes și a atinge obiectivele de carieră. Având în vedere acestea indiferent de industria în care activezi, este esențial să îți continui dezvoltarea abilităților și perfecționarea cunoștințelor, fie ești un profesionist la început de drum, fie că ești deja unul experimentat. 

Pe măsură ce obții competențe noi și rezultate mai bune, amintește-ți să le treci și în profilul tău.

Surse foto: Shutterstock.com, Pexels.com